la fix

aș fi vrut să te cunosc din nou, acum după ce zilele s-au scurs rând pe rând, acum când timpul nu mai are cum să le întoarcă, iar eu n-am cum să-l mai opresc vreodată

aș fi vrut să știu cine ești acum, cum vezi lumea, ce te face să râzi sau să visezi

aș fi vrut să te cunosc în lumea asta, în care nu exiști, inevitabil, incontrolabil, fără nici o legătură în vreo altă realitate

să-mi întinzi mâna și să-mi spui numele tău, iar eu zambind să-l rostesc pe al meu fără să am habar că ne-am fi întâlnit vreodată în alte circumstanțe, în alte vise pe care odată, ca în vis, le-am fi visat împreună

să vorbim despre copii și vreme, despre yoga și artă, să-mi deschizi berea cu bricheta și să-mi lași locul inimii gol, pentru cateva veșnicii inutile ce s-ar așterne apoi între noi

aș fi vrut să te cunosc când mă vei fi uitat, când nici o piatră, când nici un colț de oraș nu-ți mai ține minte amintirea

aș fi vrut să mă cunoști acum, când naiv și frumos ți-aș fi zâmbit de dincolo de amintiri ce dor, să-ți povestesc la o alta bere desfacută cu bricheta, cum tu n-ai fi existat într-o lume perfectă(iar eu urăsc perfecțiunea), să-ți spun că vindecarea doare de 10 ori mai rău ca rana și să-ți dau voie să mă rănești din nou, cum n-ai facut-o nici cand și totuși de fiecare dată.

as fi vrut să te cunosc acum când acea lume perfectă nu există, dar când toată imperfecțiunea sufletului tău s-ar fi așezat la fix în momentul asta în care ne-am fi cunoscut pentru întaia dată