Nod

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Iunie 27, 2017 by adela

„Drumul asta nu duce nicaieri” îi spuse ea pe fugă, privindu-i ochii de copil. El zâmbi amar printre gene, lăsând să-i cadă șuvițe de păr peste fruntea, odată senină. Își împleteau sufletele de prea mult timp unul în altul ca acum să le descurce pur și simplu ca pe un nod banal. Erau bine strânși în nodul ăsta de la începuturi, făra ca veunul dintre ei să accepte sau să nege asta. Cu toate astea, drumul chiar nu ducea nicărieri. Treceau prin anotimpuri, prin câmpuri cu zăpezi albe până la brâu, prin păduri răcoroase cu pârâuri reci, prin ani înmiresmați cu flori de castani și povești la miezul nopții. Nu se schimbase nimic, doar câteva fire albe le apăruseră între timp. Rătăceau orbecăind prin nopți fierbinți pe drumul lor fără sfârșit. Din când în când își mai întindeau mâna când unul dintre ei cădea și se ridicau de jos. Atunci privind seninul cerului zambeau, inutil fără finalitate. Diminețile nedormite îi oboseau veșnic de la un capăt al altuia al funiei ce-i ținea aproape. Un dor ireal le sfâșâia piepturile dintotdeauna, dezgolindu-i în fața lumii. S-ar fi oprit pe marginea drumului să facă un foc, sa-și înțeleagă viețiile, să-și odihnească sufletele unul în altul, însa pe acest drum regulile erau cu totul altele : -„chiar daca știi că nu duce nicăieri, la fel de bine ca și mine, știi că nu te poți opri. Este interzis să ne orpim. Aprinde bricheta asta dacă vrei să vezi flăcari, iar de odihnit te vei odihni în altă viață”, îi spuse el printre dinți ca și cum ar fi vrut ca nimeni să nu mai audă. Din ochii ei cursese deja o lacrimă. O șterse cu dosul palmei și își privi picoarele prăfuite. Își ridică privirea și ochii lui lăcrimau stele sub razele lunii. Era noapte, era dimineață, era o altă și o altă viață

Nodul funiei nu se slăbise deloc.

Zâmbeau.

Erau împiniți.

 

 

Ironic

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Iunie 6, 2017 by adela

Genele lungi și negre, rimelate, îi ating ușor diafanul pleoapelor

Îl privește, printre șuvițele de păr ce-i fug copilăresc peste obraji

Buzele îi conturează gânduri ce-i răscolesc mintea

Zâmbește complice în colțul gurii de aer proaspăt pe care-l trage cu pofta în piept

Focuri vii le ard privirile, le încălzesc pielea în nopțile reci, petrecute în poieni cu iarbă înalta până la brâu

Viața e o joacă cu baloane colorate în mainile unui clovn destul de ironic

 

 

 

Dimineață

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Mai 21, 2017 by adela

Ea își agață visele de genele lui trezite în liniștea dimineții

Aerul rece îi inundă plămânii, îi răcorește fruntea

Ochii lui îi pătrund sufletul ei mototlit desenându-l în mici infinituri

Un dor vulcanic rămâne, nestăvilit, între ei

Trupurile lor topindu-se unul în celălalt,

Buzele lor arzând în nopțile domoale de toamnă

Visele colorate și tot cerul, tras ca un cearceaf, peste ei

 

Ancoră

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Mai 8, 2017 by adela

Îl poartă schițat pe trupu-i firav

Pictat în culori apinse ce-i ard în suflet

Printre șuvițele ei răvașite ce-i gâdilă obrajii

În zâmbetul din colțul buzei

În serile de toamnă, fierbinți ce i se lipesc de pleoape

În visele calde din așternuturi albe, dimineața

În cele mai ascunse cotloane ale ființei ei

Îl poartă în amintiri fumos împachetate

Așezate pe rafturile abisului ei

E ancora ei, de la-nceputuri și până în cele din urmă vieți

Acolo

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Aprilie 13, 2017 by adela

În nopțile în care nu-și așterne pe coli albe, gândurile

jumatați de cerc îi întrepătrund privirea

Își îndeasă amintirile într-o traistă veche și pornește la drum

Îl caută prin colțurile sufletului ei răvașit

Îl regășeste la fiecare pas

Un dor sălbatic îi revarsă lacrimi pe obrajii calzi

Un dor de lemne arse în incadescente focuri

Un dor de povești infinite, de lacrimi și zâmbete deopotrivă

Ee zile fierbinți de toamnă în care credea că infinitul e acolo

 

Azi

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Martie 17, 2017 by adela

hold me (1 of 1)E despre mâna care îți ține umărul, sprijinindu-te să nu cazi

E despre cei care te-au ridicat de jos atunci când alții nu observaseră că deja căzusei

E despre o zi de primavară cu un cer mai senin decât inocența sufletului tău

E despre liniște și despre poveștile pe care le asculți cu urechea culcată pe pământul cald

E despre zâmbete în colțul gurii și oameni frumoși ce-ți intersectează viața călcându-ți infinitul dintre respirații cu pași moi, diafani.

Iluzii sociale

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Martie 3, 2017 by adela

Ar vrea să-i spună cum se simte în nopțile în care pisica îi adoarme la picioare și ea aude încă în urechi muzica ce-o face să zâmbească

Ar vrea să-i deseneze cu carioci colorate pe piele toate lacrimile pe care nu i le poate strânge în palme și să i le dăruiască

Ar vrea ca el să înțeleagă tot și să nu întrebe nimic, să-i treacă mâna prin șuvițele ei blonde și să-i sărute vârful nasului înghețat

Ar vrea să-i spună toate paradoxurile care-i trec prin mintea ei complicată, să plângă și să râda de-o potrivă

Ar vrea ca lucrurile să fie simple, colorate și moi,să le poată prinde în palmele lor

Ar vrea să fie ea, ireală și visătoare, imperfectă, naiva și imatură.