Prezentă

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Noiembrie 26, 2017 by adela

Sunt doar eu aici. Muzica îmi curge prin vene și natura ce mă-nconjoară mi-e singura religie. Îmi înec mâinile adanc în apa rece și simt cum viața trece prin mine. În mâinile astea două, încet învat să țin cu putere foarfece. Cu ele știu acum să tai firele de ață ce mă țin legată. Cu ochii închiși și urechile astupate am vrut să neg tot ce era atât de simplu de înțeles. Am vrut să cred că lumea pe care mi-am pictat-o în pânzele albe ale minții era reală. Am vrut să neg atunci când am simțit cum tu începusei să tai mai demult toate firele astea. Soarele strălucea deasupra și erau zile perfecte în care îmi îmuiam sufletul în răcoarea după amiezilor. Am vrut să îmi astup urechile să nu aud cum se rup sub mine toate podurile, trosnind sub fiare vechi, să-mi astup ochii să nu văd cum în urma ta rămân doar urme de pași pe nisip. Am simțit furie și am vrut să fug de ea, până când la un colț de stradă mi-a sărit în față. Am plâns, am lovit-o cu pumnii și am privit-o în ochi. I-am zambit apoi și am îmbrățișat-o. Am plecat fiecare în direcții opuse făra să ne luam rămas bu.

Acum sunt aici. Muzica îmi curge prin vene de la răsăritul soarelui și mult după apus. Natura ce mă-nconjoară mi-e singura religie. Și mai presus de toate, am umplut golul rămas cu o dragoste infinită pentru toată frumusețea vieții.

 

Anunțuri

Dincolo

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Noiembrie 21, 2017 by adela

Dincolo de gratiile astea era o altă lume. Cu toate astea, ea rămăsese închisă aici, de partea asta a ferestrei, privind cum, demult, el  își prinsese  mâna de umarul ei. Era mulțumită atunci cu asta. Zâmbea din când în când, visând cu ochii mari, agățați de tavanul nopților de vară. Îi plăcea să o simta acolo, adânc înrădăcinată în porii ei. Acum mâna îi aluneca ușor de la locul ei. O vedea curgând la vale ca un râu în căutarea de  mări în care să se verse. Treceau prin ea și ploi și vise și nopți la un loc în care învăța să accepte pe alocuri tot ceea ce nu mai era la locul lui. Să-și pună deoparte visele copilărești și paharele de vin din miez de noapte, să-și închidă cu lacăte mici,  in sertare prăfuite, toate poveștile pe care i le-ar fi scris în caietele ei colorate. Învățaese să înțeleagă toate misterele pe care viața i le oferea să le dezlege, să zâmbească sincer cu tot sufletul și să lase focurile ce-i ardeau adâncurile să se stingă sub albul zăpezii.

Sufragerie

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Noiembrie 1, 2017 by adela

E totul ca într-o sufragerie încălzită pe alocuri. E ca atunci când pleci de acasă și nu vrei să consumi resursele planetei în două locuri.

Pe canapea eram pana acum doi. Tu ai plecat, grăbit, fără să anunți măcar înainte. Aș fi știut și poate ți-aș fi pregatit un cadou de bun rămas(împachetat frumos, prins cu fundă roșie).

Naiva din fire am căutat scrisori ascunse prin stofa canapelei, prin rafturile prăfuite. Chiar nu-mi lăsasei nimic (specific ție). Ai decis așa, într-o dimineață să nu iei nimic cu tine și să pleci. Pentru câteva zile am crezut că te vei întoarce, măcar să-ți fi luat periuța de dinți sau parfumul de pe perna mea, sau poate sărutul ce mi l-ai uitat pe buze acum ceva vreme. Am dormit cu ușa deschisă mai multe nopți la rând până să-mi dau seama că tot ce fac este să las praful să se aștearnă tot mai mult pe mobila din sufragerie.

Te mai sun din când în când, îți mai scriu scrisori la care ai putea la fel de bine să nu-mi răspunzi. Ți-am scris cum că mi-ar plăcea să-mi vorbești despre tine, cum că mi-ar plăcea să fumăm împreună o țigară, deși ironic, nici unul dintre noi nu fumează. Ți-am scris rânduri în care ți-am explicat cum îmi pierd echilibrul în noptile alea, știi tu, în care nu mai înțeleg sensul somnului. Ți-am dat mâna să mă ți strâns, dar în graba ta mi-ai dat drumul. Asta a fost cam tot ce mi-ai dat în ultima vreme – drumul.

Mă gândesc să plec și eu. Sufrageria asta e cam mare doar pentru mine. Și vine iarna, iar încălzirea pe alocuri nu prea mă prinde.

Cred ca o să rămână doar fotoliile și plantele astea care cred că n-au mai înverzit de ceva timp. Macar așa vor avea și ele parte de timpul lor. Și eu  voi avea parte de al meu și bineînțeles tu de al tău.

Despre tine

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Octombrie 9, 2017 by adela

– Du-mă undeva, îi șpoti la ureche, în timp ce-i prinse timid mâna în a ei

Acolo, cu ochii sprijiniți de măreția cerului înstelat, întinși pe iarba udă, povestește-mi despre tine

Vreau să știu tot, tot ce porți cu tine în fiecare clipă în care zâmbești din lumea ta spre celelalte

Vreau să-mi povestești cum frumuseațea lucrurilor îți înlăcrimează sufletul până în cele mai ascunse colțuri

Vreau să știu cum, obosit de imprefecțiunea sublimă a zilelor tale, îți lași capul în mâini și plângi

Vreau să-ți gust lacrimile ce-ți șiroiesc pe obraji, să-ți mângâi părul ud de toate ploile toamnei ce vine

Vreau să-mi spui cum luna îți obosește nopțile până la epuizare și cum noiane de stele îți inundă privirea

Vreau să te știu pe de rost, de la un capăt al altuia al întregului tău, real și imperfect deopotrivă

 

 

Vânt de toamnă

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Septembrie 23, 2017 by adela

Hai să fumezi cu mine îi spuse ea, așa, într-o doară

Muzica trecea ușor prin geamurile groase

În casă, focul ardea și lumea râdea inocent în jurul ei

Muzica o făcea să viseze, să-și lase capul greu să-i cadă în mâini

Printre toate chipurile vesele, ea-l căuta pe al lui

El îi căuta ochii adânci

Era obosit și ar fi vrut ca pentru o clipă să se odihnească în ei

Ea îi zâmbea parcă din alte timpuri

Îl prinse în brațe, îl strânse cu putere și îi atinse părul cu palma-i ostenită

Ar fi vrut să-i sărute buzele uscate, să-i simtă respirația în ureche

Inima lui bătea peste a ei. Îl mai strânse o dată și-l eliberă.

Inima lui rămase să bată peste a ei, ochii ei împletiți în adâncurile sufletului lui

Să fi fost de-atunci o toamnă, niște ploi și vânturi năsprasnice

 

Echilibru

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Septembrie 18, 2017 by adela

În nopțile în care îi visează chipul, ochii, sărutul, zâmbetul și toate adâncurile ființei, somnul ei își pierde echilibrul.

Realitatea lumii ei  se dilată lăsand timpul sa curgă, rebel la vale. Simțise din prima clipă cum tot pământul pe care și-l clădise sub tălpile desculțe se duce și el la vale o dată cu orice încercare conștientă și realistă de a-și mentine lumea  într-o direcție verticală. Lumea ei o luase demult razna, de când se pierduse pentru prima dată în ochii lui calzi.

Se uită la ceas deși stie ca va arăta aceași ora în fiecare noapte și simte cum timpul i se lipește de pleoape, greoi, ireal

Ar vrea să fugă prin ploaia rece ca să-și revină, să-și simtă din nou pământul sub picioare. Ar vrea să stingă țigări în scrumiera goala sau doar să asculte discuri vechi la pick-upul din sufragerie.

Ar vrea să prindă nopțile albe cu tot cu lunile lor pline într-un sac să le arunce in negura nopții. Cu toate astea iubește și uraște deopotrivă nopțile care o fac să viseze.

O dor până în măduva oaselor, razele lunii care îi conturează amintiri parcă traite într-un timp în care nu era timp

Simte cum curge prin el, conectați în cele mai mici detalii.

Strans

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Septembrie 1, 2017 by adela

Mi e plin prin inima de tine

Ia-ma de mana si mergi alaturi de mine

De aici si pana la capatul lumii

Tine-ma strans.

Nu-mi da drumul nici ca sa-mi stergi lacrimile ce mi curg siroaie pe obrajii arsi de soare

Nici cand frumusetea toamnei iti inunda sufletul

Tine-ma strans.

Lasa-ti inima sa vibreze in abisul dintre noi, langa a mea

Tine-ma strans, simplu si real.