Acolo

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Aprilie 13, 2017 by adela

În nopțile în care nu-și așterne pe coli albe, gândurile

jumatați de cerc îi întrepătrund privirea

Își îndeasă amintirile într-o traistă veche și pornește la drum

Îl caută prin colțurile sufletului ei răvașit

Îl regășeste la fiecare pas

Un dor sălbatic îi revarsă lacrimi pe obrajii calzi

Un dor de lemne arse în incadescente focuri

Un dor de povești infinite, de lacrimi și zâmbete deopotrivă

Ee zile fierbinți de toamnă în care credea că infinitul e acolo

 

Azi

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Martie 17, 2017 by adela

hold me (1 of 1)E despre mâna care îți ține umărul, sprijinindu-te să nu cazi

E despre cei care te-au ridicat de jos atunci când alții nu observaseră că deja căzusei

E despre o zi de primavară cu un cer mai senin decât inocența sufletului tău

E despre liniște și despre poveștile pe care le asculți cu urechea culcată pe pământul cald

E despre zâmbete în colțul gurii și oameni frumoși ce-ți intersectează viața călcându-ți infinitul dintre respirații cu pași moi, diafani.

Iluzii sociale

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Martie 3, 2017 by adela

Ar vrea să-i spună cum se simte în nopțile în care pisica îi adoarme la picioare și ea aude încă în urechi muzica ce-o face să zâmbească

Ar vrea să-i deseneze cu carioci colorate pe piele toate lacrimile pe care nu i le poate strânge în palme și să i le dăruiască

Ar vrea ca el să înțeleagă tot și să nu întrebe nimic, să-i treacă mâna prin șuvițele ei blonde și să-i sărute vârful nasului înghețat

Ar vrea să-i spună toate paradoxurile care-i trec prin mintea ei complicată, să plângă și să râda de-o potrivă

Ar vrea ca lucrurile să fie simple, colorate și moi,să le poată prinde în palmele lor

Ar vrea să fie ea, ireală și visătoare, imperfectă, naiva și imatură.

Ea doarme

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Februarie 22, 2017 by adela

În lumea viselor ei pătrund raze de soare orbitor, dar blând

În diminețile în care ochii deschiși în lumea ei, în patul ei, în așternuturile de un alb perfect îi întâlnesc pe-ai lui, ea zâmbește

El o trage de mână, își îndeasă nasul în părul ei și zambește la rându-i

Se cuprind în brațe lăsând cerul să cadă peste ei

 

 

Întrebări

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Februarie 20, 2017 by adela

Ce faci când nu dormi? Visezi cu ochii deschiși sau îi închizi?

Cum suporți lumina albă a lunii care stă să cadă peste dealuri?

Visezi în culori sau în tonuri de gri rătacite prin inconștientul realității zilei ce trece

Îți arunci trupul în  golul nopții să vezi, de curiozitate, cum se simte răcoarea cerului înstelat?

Zâmbetul și căldura ta mi-au lăsat urme adanci pe suflet

Câteodaă le acopar cu liniștea zilelor înmiresmate de toamnă, dar nu poate fi mereu toamnă, așa-i?

Mai știi ce culori au munții?

Mai știi cum foșnesc sub tălpile-ți desculțe primele frunze înroșite de anotimpuri?

Ciorne

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Februarie 6, 2017 by adela

Cu nasul aproape lipit de geamul rece ea privește picaturile de apă ce-și preling clipele de sus în jos

În altă noapte, într-o altă lume, în altă margine a realitații, privește și el de sus în jos noianul de stele ce-i împanzesc fiecare miez de noapte

Ea se regăsește în jocuri vechi, prinzându-și degetele încâlcite în firele firave ale vieții

Somnambule nopți îi chinuie lui somnul, prădându-i dulci vise ce altădată l-ar fi făcut să zâmbească

Cu vârful degetelor ea își acoperă buzele în semn de tăcere

Tăcerea pe care o înteleg în doi, buzele cărora nu le mai știe gustul, degetele pe care nu le-a ținut destul de strâns

Pe foi mici, mototolite prin buzunare rupte, ea își desenează cu grijă lumi colorate, fantastice animale ce-i dorm în brațe

Lumi albastre se desparte pe din două spre a rupe seninul tăcerii dintre ei

Un dor copilaresc îi împraștie gândurile

Vântul adie miros de primavară

Demult

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on Ianuarie 31, 2017 by adela

Vinul roșu se prelinge indecent pe parchet

Amintiri vagi îmi răscolesc trupul, îmi schingiuiesc visele, buzele rumenite de soare

Să fi trecut de-atunci câteva vieți, prin care, orbecăind de la un colț spre altul ne-am șlefuit cele mai bune părți spre a ne lumina cărările.

Pași străini ne-au călcat granițele până când, obosiți de toate am căzut ușor, în noi.

Nu-mi mai amintesc dacă toate astea aveau gust de vin sau parfum de lemne arse seara în focurile pe care le-am păstrat vii dintotdeauna

În fond ce importanță ar avea un asemenea detaliu?

Înfașurată în gândurile mele las universul să respire spațiul gol dintre nori.

Cu infinitul din palme, intinsă pe spate, adânc cufundată în iarba moale, privesc cerul.