Lumea ei

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iulie 12, 2018 by adela

Era una din ziele în care ar fi vrut să-i spună ca-i e greu. Îi mai fusese și în altele, de data asta însă simțea că trupu-i e prea greu pentru a se ridica de jos. Căzuse undeva atât de adânc încat uitase cum arată primele raze ale soarelui sau dacă chiar mai răsare în fiecare dimineață. Își amintea doar apusurile pe care încercase de multe ori să le uite. Acum însă faceau parte din ea. Realitatea o copleșea. Șiroaiele de lacrimi îi rupeau pieptul în bucați mici, cândva colorate. Ar fi vrut să rămână în lumea ei, acolo unde totul era simplu, unde toate lucrurile funcționau așa cum voia ea. Își împachetase visele confectionate cu grija și le puse într-o valiză. Hotărâse în sfârșit să facă pasul dincolo, în realitate. Își aduse curând aminte că acolo nu avea voie să duca nimic din lumea ei. Plânse mult cu capul pe genunchi, cu fundul pe valiza pe care nu ar fi vrut să o abandoneze.

Deși a crescut, lumea ei e prea mare , s-ar putea rătăci oricand ireversibil, ar putea să-și faca rău din întâmplare. Cu toate astea nu reușește să facă înca pasul. Lacrimile îi curg încă pe obraji, afara ploua și ei îi e greu. Iar el, el nu e aici să-i prindă chipul în palme, trupul în brațe. El există doar în lumea ei.

Reclame

Matematic

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iulie 11, 2018 by adela

Dacă totul era un vis, n-ar fi vrut să se trezească. Un gând destul de clișeic, ce n-o caracteriza. Îi plăcea însa, ca în nopțile de vară să fie iar copil. Să râdă cu poftă, să simtă fluturi nesfârșiți în stomac, să-i privească pe furiș ochii adânci. Î-ar fi scris lucuri frumose pe bucățele de hârtie, rupte de la capătul caietului și i le-ar fi strecurat în buzunare. Iubea jocurile, parfumul nopților în care se minuna de mareția cerului, a infinitului de stele, genunchii juliți și lacrimile uscate pe obrajii plini de praf. Adora toate lucurile mici din viața ei mare care o făceau să zâmbească, poate fără motiv.

„Dacă vrei să nu mai simți totul, să știi că poți alege asta” îi spuse, așa într-o doară.

Cuvintele trecură pe lângă ea, simțind cum o adiere îi atinge obrazul stâng. Zâmbi larg:”Îmi place să simt totul” îi spuse. În mintea ei continuă:”îmi plac jocurile, parfumul nopților de vară, sau toamnă sau oricare altă noapte, apusurile, genunchii juliți și lacrimile uscate pe obrajii prăfuiți. Îmi place să le împart pe toate sau să le înmultesc de fiecare data cu doi”.

Apusuri

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iulie 8, 2018 by adela

Cu o mînă îi prinde în păr stele, cu cealaltă pictându-i curcubee pe pielea fină

Îi confectionează din hârtii colorate, apusuri calde, chiar dacă e doar mijlocul zilei

Ea iubește apusurile

Din depărtarile lui îi întinde mâna, desenâdu-i zambete pe chip

Când cuvintele nu-și mai găsesc drumul, își dezlănțuie între ei liniștea

Acea liniște atât de confortabilă asemeni unei perne pe care își lasă tâmplele, una lângă cealaltă

Ea își desface valizele vechi în care își ține, mototolite, sifonate, dar încă cu miros de scorțișoară, bucăți din suflet

Le împachetează pe fiecare, frumos, atentă și i le dăruiește

I le așează în brațe și îl roagă:”nu le da drumul. Nici când îți vor fi prea grele. Strânge-le, te rog la piept și lasă-ți inima să bate peste ele”

 

Apusuri

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iulie 8, 2018 by adela

Cu o mînă îi prinde în păr stele, cu cealaltă pictându-i curcubee pe pielea fină

Îi confectionează din hârtii colorate, apusuri calde, chiar dacă e doar mijlocul zilei

Ea iubește apusurile

Din depărtpriele lui îi întinde mâna, desenâdu-i zambete pe chip

Când cuvintele nu-și mai găsesc drumul, își dezlănțuie între ei liniștea

Acea liniște atât de confortabilă asemeni unei perne pe care își lasă tâmplele, una lângă cealaltă

Ea își desface valizele vechi în care își ține, mototolite, sifonate, dar încă cu miros de scorțișoară, bucăți din suflet

Le împachetează pe fiecare, frumos, atentă și i le dăruiește

I le așează în brațe și îl roagă:”nu le da drumul. Nici când îți vor fi prea grele. Strânge-le, te rog la piept și lasă-ți inima să bate peste ele”

 

Acum

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iunie 17, 2018 by adela

Își descalță ostenită papucii, lăsându-și gândurile la întamplare pe podea

Își dezbracă hainele greoaie, îmbâcsite de realitatea vieții în care trăiește zi de zi

Își desface violent părul lăsâdu-l să-i acopera fața, să-i șteargă lacrimile uscate de pe obraji

Ar vrea să-i cadă în brațe, așa goală și răvășită, cu sufletul mototolit ca un ziar

Ar vrea să-i verse lacrimi peste inima lui bătând, să se piardă naiva printre degetele lui

Ar vrea să-și lase sufletul la întâmplare în așternuturile lui moi, încă calde, pline de vise cu parfum de lună plină

Să-și uite prin rafturile zilelor lui, lumile ei întortocheate, doar ca el, găsindu-le vreodată, să le descurce rând pe rând

Ar vrea să-i șoptească în ureche”sunt aici, ține-mă strâns” asemeni unui copil în joaca lui de-a telefonul fără fir

Ar vrea să nu uite să viseze vreodată la fel de frumos ca acum

 

 

Simplu

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iunie 14, 2018 by adela

Îi umple cerul nopții cu  miliardele de stele ce-i luminează calea

Îi desenează pe chip zâmbete până la urechi, largi și sincere

Îi picură în ochi stropi magici

Îi toarnă pe buze picaturi din sufletul lui

Când o  ridică, simte cum pământul îi fuge de sub picioare

Adoră să-și piardă echilibrul în brațele lui

O ține strâns cu toate lumile ei adunate laolaltă

Prinzându-i cu putere la piept visele

Îi trece mâna prin păr și îi privește adânc în suflet

Întreg universul strălucește printre trupurile lor îmbrățișate

Timpul trece pe langă ei doar ca să-i privească

O nouă lună răsare între ei luminându-le nopțiile

 

Fantezii

Posted in Amintiri, Clipe,Viata, Oameni...despre noi on iunie 9, 2018 by adela

Mâna cu care îți scriu, cândva ți-a atins chipul. Eram copii și visam colorat, nedefinit și naiv. Buzele cu care îți vorbesc cândva ți-au mușcat buza de jos, zâmbind apoi larg, copilăresc. Ochii cu care te privesc ți-au pătruns până în adâncuri, răscolindu-ți lumile frumos aranjate pe rafturile timpului. Mâna pe care ți-o întind ți-a frământat între degete pielea-ți arzând. M-ai învățat să cad, nu m-ai oprit când am facut pasul în gol. Altădată te-aș fi urât pentru asta. Acum știu că din orice colț al universului aș cădea ar fi o chestiune doar de timp(acest simbol ironic) până când mi-ai întinde mâna. Îți prind degetele în ale mele, muzica îmi desface sufletul în mozaicuri bicolore, soarele apune peste toate cuvintele fără rost din lumea mea perfectă.