Chestii personale

Haideti, sa ne punem, fiecare dintre noi, aceasi intrebare: Oare de ce exista oameni mai buni(sufleteste)ca si mine? Haideti acum , sa comparam raspunsurile….oare vom putea gasi un raspuns de genul”nu , nu exista oameni mai buni ca mine.” Din pacate, nu cred.

Toata viata, sau cel putin de cand am inceput sa constientizez lucrurile, am crezut  ca sunt o persoana foarte buna la suflet, pentru ca…iubesc animalele, pentru ca am incredere in oameni, desi naiviatea m-a dus de multe ori pe cai gresite, pentru ca. poate, imi pasa mult mai mult decat altora. Pana acum nu m-am gandit niciodata ca m-as putea incadra in tipologia (mai mult sau mai putin cu mici modificari pe ici pe colo) a omului caruia, desi ii pasa, nu e in stare sa ia atitudine.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa trec pe strada si sa observ batranica din colt cu Univeristatii(cea care vine in fiecare primavara flori) si sa nu ma aplec spre ea sa-i ofer 1 leu, un zambet si „multa sanatate”. Recunosc ca de multe ori am facut-o, de multe ori am cumparat flori, desi pretul era prea mare (asa gandeam cateodata si acum imi este rusine de acest lucru- niciodata pretul nu e prea mare, niciodata nu ma va costa prea mult pentru a aduce, chiar si pentru o clipa , un zambet pe chipul unui om , mai putin fericit ca mine). De multe ori, am trecut… nu, nu nepasatoare e cuvantul potrivit(de fiecare data o observ si imi lasa un gol in stomac,un gust amar pe buze si de multe ori o lacrima in coltul ochiului), am trecut poate in graba, poate ca nu aveam bani marunti la mine…

Mergand pe strada, vad si simt toata durerea oamenilor mai putin fericiti ca mine…nu e vorba doar  de cei care cersesc la colt de strada pentru o bucata de paine, sau cei care, in gerul iernii cara nesfarsite cartoane spre casele improvizate, undeva, prin locurile ascunse ale Clujului. Pe acolo,  noi, oamenii, care avem o casa, o centrala termica in apartament si un aragaz unde ne putem incalzi zilnic mancarea, nu trecem vreodata. Ocolim tot ce ne-ar putea face rau, tot ce ne-ar putea aduce gustul amar pe buze. E vorba de oameni, e vorba de animale abandonate, de suflete carora viata le-a dat o palma, pe care, poate , nu o meritau. Suflete carora nu suntem in stare, desi le simtim toate dureriile lumii cum se napustetsc asupra lor, sa le intindem o mana, sa le spunem cuvinte care le-ar putea mangaia chiar si pentru o clipa.

Postul acesta este despre mine. Nu trebuie sa aveti nici un sentiment si mai ales, sa nu va dispara zambetul de pe buze, sa nu-l inlocuiti cu gust amar de viata si in nici un caz, sa nu lasati ca lacrima sa va umezeasca coltul ochiului.