Sufragerie

E totul ca într-o sufragerie încălzită pe alocuri. E ca atunci când pleci de acasă și nu vrei să consumi resursele planetei în două locuri.

Pe canapea eram pana acum doi. Tu ai plecat, grăbit, fără să anunți măcar înainte. Aș fi știut și poate ți-aș fi pregatit un cadou de bun rămas(împachetat frumos, prins cu fundă roșie).

Naiva din fire am căutat scrisori ascunse prin stofa canapelei, prin rafturile prăfuite. Chiar nu-mi lăsasei nimic (specific ție). Ai decis așa, într-o dimineață să nu iei nimic cu tine și să pleci. Pentru câteva zile am crezut că te vei întoarce, măcar să-ți fi luat periuța de dinți sau parfumul de pe perna mea, sau poate sărutul ce mi l-ai uitat pe buze acum ceva vreme. Am dormit cu ușa deschisă mai multe nopți la rând până să-mi dau seama că tot ce fac este să las praful să se aștearnă tot mai mult pe mobila din sufragerie.

Te mai sun din când în când, îți mai scriu scrisori la care ai putea la fel de bine să nu-mi răspunzi. Ți-am scris cum că mi-ar plăcea să-mi vorbești despre tine, cum că mi-ar plăcea să fumăm împreună o țigară, deși ironic, nici unul dintre noi nu fumează. Ți-am scris rânduri în care ți-am explicat cum îmi pierd echilibrul în noptile alea, știi tu, în care nu mai înțeleg sensul somnului. Ți-am dat mâna să mă ți strâns, dar în graba ta mi-ai dat drumul. Asta a fost cam tot ce mi-ai dat în ultima vreme – drumul.

Mă gândesc să plec și eu. Sufrageria asta e cam mare doar pentru mine. Și vine iarna, iar încălzirea pe alocuri nu prea mă prinde.

Cred ca o să rămână doar fotoliile și plantele astea care cred că n-au mai înverzit de ceva timp. Macar așa vor avea și ele parte de timpul lor. Și eu  voi avea parte de al meu și bineînțeles tu de al tău.