Monolog

Te vad printre trecatorii grabiti, rasarind din multimea de chipuri, in autobuzele aglomerate, privindu-ma fix cu ochii adnac infipti in gandurile mele.

De departe esti asemenea unei stanci, rece, impunatoare, cu radacinile adanc infipte in pamantul pe care stai. 

De aproape te simt dogorind sub pielea-ti fina, lasand sa cada imprejuru-ti clipe calde, franturi de vise, uneori de zambete pe care le culeg cu grija, simtindu-le parfumul,imbratisandu-le, rostolingu-mi trupul si chipul in moliciunea lor.

Daca te-as intalni, poate la coltul strazii, te-as intreba ce mai faci? Ce mai faci cu adevarat in clipele in care esti departe, in care ridici ziduri inalte in juru-ti, in care alungi copilaria si frumusetea nestatornica a sufletului tau. Te-as invita la o cafea dulce si te-as intreba de ce imi ratacesti prin ganduri, te-as intreba ce cauti si oferind-ti un plic de zahar brun ti-as spune povesti nesfarsite, lasand zorii sa cada pe iarba uda dintre noi. Te-as intreba de ce imi vorbesti doar cateodata cu sufletul si tu ai rade matur. 

In cele din urma si monologul e o forma de comunicare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: