„Omul”

S-au napustit ingeri peste pamantul uscat si a plouat cu lacrimi.

De atunci „Omul”a urmat alte carari, alte poteci mai luminoase, poate, mai inmiresmate.

Pe acele poteci nu am putut sa-l urmez, nu am  putut sa-i dau mana si sa-i conturez un zambet larg pe chipul suav cu parfum de lemn ars, de viscol domol.

„Omul” a plecat dintre noi, dintre noi ceilalti oameni.

Nu a luat cu el nimic, ci a lasat totul aici, cuvinte pe care le vom fi intels dupa ani, mangaieri pe care le vom fi dorit cu ardoare pe care le vom fi intalnit in fiecare amintire si priviri calde in gerul anotimpurilor din noi.

Omul ne-a invatat pe rand sa traim o clipa, sa simtim parfumul unui boboc de trabdafir din gradina fermecata, ne-a ivatat sa ne inchinam propriilor sentimente si trairi,  ne-a invatat cum trebuie sa zambim de fiecare data cu inima plina de bucurie, cum trebuie sa iertam si sa fim la randul nostru „oamnei”. Ne-a invatat primii pasi si ne-a ridicat din noroaiele noastre de cate ori ne inecam in noi insine.

„Omul” a incercat intotdeauna sa fie simplu, el nu a dorit mai mult decat ar fi putut avea, nu a cautat apreciere, nu a cunoscut ura.

Omul a fost ingerul meu,(poate este inca), al unei vieti pe care o vom intelege candva, cand ne vom aminti de el.

*bunicului meu- amintirea este vesnica la fel ca si un suflet

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: