Zapda a incetat sa mai cada…sunt cateva zile de cand fulgii au ramas bocati pe drumul dintre cer si pamant si , confuzi, nu stiu ce sa faca de acum incolo.
Acum cateva zile, am reusit, in final, sa intalnesc Oameni si mi-au zambit, iar eu le-am intors zambetele care s-au lovit cu putere de piepturile lor puternice ca niste stanci,. Ne-am umplut sufletele cu stropi de fericire si casele cu rasete zgomotoase de copii. Si pornim la drum impreuna…speram ca impreuna sa fim cu totii Oameni.

Intre timp am devenit, din pacate, din ce in ce mai” in rand cu lumea”…mi-am luat tv(led, cica), mi-am pus cablu si am peste 100 de programe tv, am gratar in curte, ca tot romanul(ce sta la casa sau la bloc) si ma “dau” des prin mall-uri(nu pentru ca ar fi vre-o placere nebuna de-a mea, doar pentru ca e cel mai rapid sa gasesc tot ce am nevoie).

Si, cu certitudine afirm ca nu-mi place, ca prefer o antena cu care prind doar tvr1(pentru ca e un post normal, de bun simt), ca imi place focul la munte, fara sa frig tot felul de animale moarte si nevinovate in el, ca mi-ar placea sa am zile in care sa-mi numar banii din portofel si sa nu imi pot permite orice(la modul bunului simt), ca prefer plimbarile pe jos pe dealurile din imprejurimi vizavi de statul toata ziua cu curul in masina, ca imi place sa visez(ori de cate ori am un pic de timp si realitaea nu ma sufoca) si ca, inainte de toate, ador vantul toamnei si culorile ei superbe, alaturi de miresme de fum.

Am ramasa indragostita, peste ani, de acelasi loc, de acelasi gen de oameni, de aceleasi cantece si versuri ce se potriveau, parca numai acolo, de visele si zambetele aruncate rand pe rand in valurile albe, ale unui univers intreg, revarsat intr-o mare neagra.

Indragostita m-am regasit si anul acesta, pe plaja plina de oamnei frumosi, de vise, de zambete si acorduri de chitara, de sticle de bere sau vodca sau orice altceva, indragostita de cele trei barci, vesnic acolo, pe aceasi plaja, privind triumfatoate spre orizont.

Am curpins marea cu bratele deschise, cu ochii lard deschisi cu sufetul golit dinainte pentru a incapea, acel minunat loc, acea minunata stare de spirit numita Vama Veche.

Probabil multi dintre voi nu o mai vedeti asa, nu o mai apreciati…pentru mine, insa , a ramas la fel , la fel de frumoasa, la fel de plina de viata. Astept vara pentru a ma indragosti din nou…e un sentiment pe care vreau sa-l traiesc la nesfarsit.

Amintiri, zambete si mult soare.

M-am trezit din nou copil, jucandu-ma prosteste cu ursuletii fiului meu

Am zambit strengar, printre umbre  si soapte

Rostite la urechea ursuletilor de plus, pentru a nu trezi suspiciuni

Cum ca mama, a ramas tot copil

Vantul a inceput, de-acum, sa bata cu putere si imi rascoleste sufletul

Mi-l umple cu bucati mici de roua cazuta pe genele grele,

Parca netrezite inca in primavara

Micul meu gandacel a implinit astazi trei luni

Creste cu fiecare adiere, cu fiecare zambet al trecatorilor,

Al oamenilor ce se opresc pentru o clipa in loc,

Cu fiecare falfait de aripi si mireasma de frezie inflorita

Iar eu, ma cuibaresc adanc in sufletul lui,

Pentru a nu pierde nimic din aceasta implinita clipa

Din acest lucru minunat, numit Copilarie.

Vant rece se abate pese carari umblate de pasii cei dintai

Sufletele noastre mai cauta, insistent, in zare,

Urme salbatice de vulpi

De iepuri sau caprioare

Lumina difuza a amiezii se topeste in pamantul aspru,

Uscat si rece ca o teava de pusca

Parfumuri de mult uitate ne incoltesc la fiecare pas

Ne presara peste ochi vise , amintiri , sperante.

Iar tu,

De sus, din fereastra, ne zambesti

Ca o implinire,

Ca un cantec,

Ca o mie de bucurii la un loc

Dulce acrisor.

Animalele salbatice nu mai cutreiera padurile…vanatorii le-au ucis, rand pe rand

Se apropie, in nestire, sarbatorile de iarna…si ma intreb zilnic…care iarna?

Am distrus pana si vremea, am transformat zapada in apa si gerul de decembrie in zile calde de primavara

Ne-am inchis zilele si putinul timp liber, in malluri impunatoare, alergand ca niste termite distrugatoare din colt in colt, dupa cadouri false, dupa mancare din belsug, cand altii intindeau mainile murdare spre noi, pentru un ban sau o bucata de paine.

Ne-am ratacit atat de mult in noi insine, in sufletele uratite de timp, in ochii pe care i-am tinut inchisi atata vreme

Am uitat sa zambim, sa radeam cu pofta, sa privim de jos in sus si nu invers…sa ne multumim cu putin, sa oferim totul

Noi oamenii am distrus totul in jurul nostru si inca o facem cu o inconstienta dureros de reala, in continuare, cu masti false pe fete, zambim pe la colturi in preajma Craciunului, ne consideram mai buni, mai utili si mai intelegatori, devorand cu pofta tot ceeea ce nu ne apartine si nu ne-a apartinut vreodata…

Sa ne trezim!

Sa ii dam fiecare dintre noi, o palma celuilalt, sa-i smulgem masca de pe fata hidoasa, sa-i taiem pleoapele pentru a nu le mai inchide vreodata….

Sa privim in jur, sa vedem Totul sau ce a mai ramsa din el.

Frunzele, aurii, se joaca in departare, in bataia vantului rece…

De ieri am avut nevoie , din nou de ochelari, de ceaiuri, dimineata si de putina liniste

Anul trecut, pe vremea asta aveam nevoie de “acasa”, de locuri dragi si poate, de tine

Anul asta, pe vremea asta, am nevoie de tari straine si oameni necunoscuti, de muze care sa-mi dea coate, la fiecare colt de oras, de clipe de fericire, de pahare de vin si idei despre ce as putea fi

Stiu ca undeva acolo, ceaiuri indulcite cu clipe efemere ma aseapta sa le sorb cu pofta aroma

Sa le asez langa mine, si cu cartea sau caiete imbacsite de cuvinte sa le beau frumuseatea pana la fund

Inspiratia sa ma cuprinda din toate partile si sa visez cu ochii deschisi spre lumea ce parca sta in loc

Visez…treceti-ma absenta luna asta!

Chiar daca te-ai dus, cateodata departe de noi, azi, cu siguranta imi vei auzi glausl: “La multi ani Bubule!”

Vama am regasit-o rece, pustiita de ce era frumos, de zambete si vise si muzica. Locul lor l-au luat, rand pe rand oameni seriosi impovarati de problemele lor, de munca lor, de oameni stersi, de tineri care vad un nou trend in acest loc si nu ar putea sa-i intelega nicioadata magia(sau ce ar fi putut ramane din ea).

Lucrurile cad unele peste altele, pentru a reveni la pozitia initiala

O data cu plictisul starii de bine.

Alerg pe dealurile copilariei

Crude, verzi si mereu proaspete

Strang in brate  campuri intregi de flori,

De ciuperci parfumate, albe, inocente

Cerul ma apasa, senin, zambind, la colturile gurii

Fluturi mari si laptosi se arunca peste tot si

Totul nu ii mai poate tine.

Peste lumea alergand din loc in loc,

Fugind de ea insasi,

Imi vad pasii rataciti pe carari umblate

Imi scald ochii in izvore reci

In vise de copil fericit

Si… in mine o lume se naste

Iar eu, copilul de altadata

Adanc in suflet ma strecor si rad

Cu pofta nebuna de clalusei de lemn

De inghetata impachetata in hartie, ca untul

De iarba inalta pana la brau, din spatele gradinii

E liniste in mine, e visare in suflet

Si lucrurile par ca o iau razna imprejur

Le privesc si ascult in continuare simfoniile lui Beethoven

E vara, e soare si sunt din nou copil

Imi calca sub copitele grele, colbul ce se ridica spre cer cu miresme nemaintalnite

Iar tu, amintire dulce si suava, ma impresori din cand in cand, spargandu-mi

Rand pe rand, baloanele de sapun din lumea, atent construita.

Trec zile si vise prin lume(a mea)si toutul devine Nou,

Un nou care ma oboseste pana la epuizare, care ma face

Sa inchid ochii, spre a ma trezi intr-un trecut ce-mi face bine.

Am tras-o pana pe mal, ca valurile noptii sa nu o poata ajunge

Spre ceruri am privit cum norii inoada noaptea

Cum vantul isi arunca plasele peste lume

Marea mi-a vorbit pentru a nu stiu cata oara

Spunandu-mi povesti nescrise

Mi-am plecat ochii spre pestii zacand pe luntre

Si aerul a devenit greu, suprem si apasator

Cu maneca murdara, inca dogorind a mate si branhii

Mi-am sters fruntea, in treacat pentru o clipa

Sa-mi ajunga o eternitate

Sare valurilor mi-a vindecat rand pe rand ranile

Si m-a reintregit, regasindu-ma in ceva ce nu fusesem

Mi-am gasit departe, pe tarm, scoicile culese cand eram copil

Si m-am asezat cu capul langa ele, ca langa o comoara

Si am plans simtindu-le sideful in palme

Mi-au soptit sa ma intorc in mare

Si ea, cu totul m-a chemat

Iar eu, ascultator, m-am oferit ei

Si am zambit

Acolo, la capat de lume e numai marea

Acum strada miroase a flori de tei, abia infloriti si a aripi desfacute

Unii invart lumini in maini spre extazul publicului, altii unduie arcusul viorii triste pe corzile-i invechite

Unii isi plimba, vioi, degetele pe chitarile de lemn si totul e muzica

Zambesc si canta si fac baloane de sapun pe care, vantul le imprastie in piata cu lumina difuza

Oamneii ies din case sa-i asculte si ei isi continua spectacolul

E magia verii revarsata peste orasul in care simt ca traiesc dintotdeauna

Fericirea e in noi, aproape, calda, dogoritoare.

In mine se naste o noua lume

Zborul mi-e deschis si miresme ma impresoara

Voci de departe vin sa-mi aline sufletul

Si zambesc, printre lucruri,

Printre oamenii grabiti.

Ma regasesc in vechi prieteni

Si imi e bine.

Ganduri fugare se ratacesc printre frunzele copacilor plini de roua

Razele soarelui nu mai strabat norii ca de plumb

Si totusi mi-e bine.

In mine…o lume se naste.

De mine se lovesc, cu putere, zambete si ochi inchisi spre lume

Spre mine alearga pasi nerabdatori si brate deschise

Mi-e bine…

Ne e bine.

In brate mi se aseaza zile insorite si nopti cu parfumuri:

De flori de ciresi, de crini si orhidee salbatica abia inflorita.

Pe chip imi astern primele rauri izvorate din adancuri.

In par imi prind cununa de versuri, de cuvinte si povesti nespuse.

In palmele facute, acum, caus

Pastrez amintiri si vise ce se vor fi pierdut

Printre anii trecatori, printre efemere clipe.

Scaune goale ma privesc nepasatoare.

Toata viata, sau cel putin de cand am inceput sa constientizez lucrurile, am crezut  ca sunt o persoana foarte buna la suflet, pentru ca…iubesc animalele, pentru ca am incredere in oameni, desi naiviatea m-a dus de multe ori pe cai gresite, pentru ca. poate, imi pasa mult mai mult decat altora. Pana acum nu m-am gandit niciodata ca m-as putea incadra in tipologia (mai mult sau mai putin cu mici modificari pe ici pe colo) a omului caruia, desi ii pasa, nu e in stare sa ia atitudine.

De cate ori nu mi s-a intamplat sa trec pe strada si sa observ batranica din colt cu Univeristatii(cea care vine in fiecare primavara flori) si sa nu ma aplec spre ea sa-i ofer 1 leu, un zambet si “multa sanatate”. Recunosc ca de multe ori am facut-o, de multe ori am cumparat flori, desi pretul era prea mare (asa gandeam cateodata si acum imi este rusine de acest lucru- niciodata pretul nu e prea mare, niciodata nu ma va costa prea mult pentru a aduce, chiar si pentru o clipa , un zambet pe chipul unui om , mai putin fericit ca mine). De multe ori, am trecut… nu, nu nepasatoare e cuvantul potrivit(de fiecare data o observ si imi lasa un gol in stomac,un gust amar pe buze si de multe ori o lacrima in coltul ochiului), am trecut poate in graba, poate ca nu aveam bani marunti la mine…

Mergand pe strada, vad si simt toata durerea oamenilor mai putin fericiti ca mine…nu e vorba doar  de cei care cersesc la colt de strada pentru o bucata de paine, sau cei care, in gerul iernii cara nesfarsite cartoane spre casele improvizate, undeva, prin locurile ascunse ale Clujului. Pe acolo,  noi, oamenii, care avem o casa, o centrala termica in apartament si un aragaz unde ne putem incalzi zilnic mancarea, nu trecem vreodata. Ocolim tot ce ne-ar putea face rau, tot ce ne-ar putea aduce gustul amar pe buze. E vorba de oameni, e vorba de animale abandonate, de suflete carora viata le-a dat o palma, pe care, poate , nu o meritau. Suflete carora nu suntem in stare, desi le simtim toate dureriile lumii cum se napustetsc asupra lor, sa le intindem o mana, sa le spunem cuvinte care le-ar putea mangaia chiar si pentru o clipa.

Postul acesta este despre mine. Nu trebuie sa aveti nici un sentiment si mai ales, sa nu va dispara zambetul de pe buze, sa nu-l inlocuiti cu gust amar de viata si in nici un caz, sa nu lasati ca lacrima sa va umezeasca coltul ochiului.

Cerul e rece si inchis ca un suflet ratacit,

Ploile noastre au incatat sa mai cada.

Viscolul clipei se topeste in eternitate,

Gandurile stau in loc, pentru o zi,

Pentru un an,

Pentru un sfarsit de lume

Si un inceput de multe alte lumi.

Am ostenit in cautari si regasiri,

In vise si perindarile mele,

Printre oameni.

Ca un om de zapda, mut

Privesc totul in jur.

E inca iarna.

Si zambesc.

Ratacita pe potecile sufletului,

Zambesc in coltul gurii.

Inchid un ochi,

Spre al deschide pe cel de rezerva

Si inspir

Trag aer in pieptul nesatul de frumusete

De zile insorite,

De mireasma ierbii abia cosita.

Trebuie sa ne abandonam,

Fara remuscari, pieile de iarna

Trebuie sa  ne lepadam,

Rand pe rand, clipele mohorate

Si sa privim inainte

We are cool from now on

Lumea le ignora cu desavarsire

Vin inmiresmate nopti

Cu parfum de vin, inca, fiert.

Iti torn in suflet

Picaturi calde de coji de portocala

Peste coapse iti ranesc carnea

Pana  cand, satula

Ii simt parfumul

Ghiocei razbesc din pamant

Iti  prefac zilele

In zboruri fine de randunele

E primavara din nou

Iubite , zambeste!